Dorului bradului
Dorul mă-mbracă în mantia sa,
mă sfarmă în cioburi,
iar ploaia mă ia...
Secat de nevoi,
departe, mă ard
în focul străin.
Am fost cândva brad....
Graiul cel dulce
de-acasă mă doare,
Mi-i sufletu’ plâns
Si ranele-mi doare...
În vis te sărut,
măicută bătrână,
În brate te strâng
mămică... sau mumă...
... Si dorul mă muscă
în fiece zi,
ochii mi-s goi
si tristi si pustii...
Dar gândul că mâine
acas’ voi purcede
M-ajută să fiu
si azi
un brad... verde....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu